Deschiderea taberei a avut loc prin săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de către preoții parohi ai celor două comunități, alături de voluntarii departamentului și de tinerii participanți. Atmosfera de rugăciune a așezat începutul taberei sub ocrotirea lui Dumnezeu, iar cuvântul de binecuvântare rostit de părintele protopop Ionuț Apetrei le-a oferit tinerilor un imbold spre redescoperirea de sine în aceste zile de activitate. Victor Semciuc, reprezentant al Uniunii Ucrainenilor din România, a întărit dorința de colaborare și sprijin reciproc între Biserică și comunitate.
Pe parcursul taberei, tinerii au fost implicați în ateliere de discuții și reflecție, dintre care unul dintre cele mai apreciate a fost dedicat temei „The Social Dilemma” – dependența digitală. Aici, participanții au avut ocazia să dialogheze, să pună întrebări și să problematizeze aspecte sociale actuale, învățând să privească realitatea prin prisma credinței și a responsabilității personale. Tabăra a devenit astfel un spațiu de formare și comunicare, în care tinerii au fost provocați să-și exprime ideile și să descopere soluții la problemele generației lor.
Programul a fost îmbogățit cu numeroase ateliere de lucru manual, activități recreative, jocuri și momente de comuniune, care au adus multă veselie și apropiere între participanți. Între rugăciune, dialog și joc, copiii și tinerii au descoperit frumusețea de a fi împreună și de a crește în lumina credinței.
„Tabăra Bucuriei” s-a arătat a fi nu doar o simplă experiență de vacanță, ci un adevărat popas de formare duhovnicească, socială și culturală – un început cu bucurie pentru proiectele Departamentului Minorități în rândul comunității ucrainene.